Când dormi văd frumuseţea că ţi-e treazǎ,
Şi-ţi luminează chipul între perne...
Îţi stau aproape armonii eterne,
Ce-n vise, ca trăiri, se conturează.
Stau în tăcerea mea, contemplativă,
Şi te privesc în somnu-ţi plin de pace,
Simţind dorinţa care se complace
A-mi fi, nemotivată, împotrivă.
Pornirile-mi, fireşte, stau la pândă,
Privindu-te cu lux de amănunte...
Uitând de tâmplele-mi deja cărunte,
Pe jar îmi e simţirea... şi crescândă.
În albul pur al patului tău moale,
Ca-ntr-un ocean cu valuri unduite,
De visul nopţii bine rânduite,
Văd coapsele, în întregime, goale.
Tăcerea-mi dă prilej de-a-mi spune-faţă
Că-mi amintesc mereu de prima noapte
În care ne-am vorbit mai mult în şoapte,
Despre întâia zi din noua viaţă.
Când dormi eşti mai frumoasǎ decât treazǎ,
Eşti îngerul speranţelor eterne,
Nuanţa sentimentelor materne
Ce încă lumea, vie, o păstrează.
